Dupa examenul practic de la licenta am simtit nevoia sa merg undeva sa ma relaxez dar totodata nevoile fiziologice strigau ca e nevoie si de a furaja; astfel am ajuns in mall care e destul de aproape de apartamentul unde locuiesc in Cluj. Am mancat si apoi am inceput sa ma flendur si sa casc gura pe la magazine, sa miros 100 de sapunuri si spumante din Lush dupa care sa ajung in libraria Carturesi. Dupa ce am dat o tura, am coborat la subsol unde e raionul cu si despre muzica. Am facut ochii mari (si aproape am plans) la cartile grele si groase si mai alesc scumpe cu "Istoria Muzicii" si dupa ce aproape ma pregateam sa fac stanga-mprejur mi-a sarit in ochi un scris albastru pe negru. Ma las jos pe vine sa vad mai atent despre ce e vorba... "Icons of Blues & Soul" este titlul cartii. O scot frumos de pe raft si incep sa-i flutur paginile rapid (desi stiam ca nu o voi mai lasa din mana). Dupa o scurta si rapida rasfoire apar imagini cu Robert Johnson, Aretha Franklin, Big Bill Broonzy, Duane Allman, Eric Clapton, Big Mama Thornton, Buddy Guy, Ma Rainey, Dianna Ross, Whitney Houston (mi-e greu sa ma opresc pentru ca mai sunt o gramada) si o scurta biografie despre fiecare cu amanunte picante. In fine, ideea e ca m-am gandit sa fac un serial aici pe blog in care sa scriu despre cei din cartulie. Informatiile despre ei nu imi vor apartine in totalitate ci ma voi insipra din carte si de pe internet (wikipedia, cel mai probabil). Vreau doar sa-i amintesc, sa spun cateva cuvinte, o poza, un filmulet, o piesa... pentru ca merita din plin sa-i mai ascultam (cel putin din cand in cand).
Vizionare placuta!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu